Full width home advertisement

Save on your hotel - hotelscombined.com

Post Page Advertisement [Top]




Mai in gluma, mai in serios, mai postez si astfel de variante pentru destinatiile interne, in ideea ca poate, poate ajungem sa avem niste preturi decente si pentru zborurile directe. 

Cum imi place sa zbor, daca nu as depinde de o data anume si de nu-stiu-cate bagaje, as alege poate alternativa asta, mai ales ca sunt aproximativ aceleasi costuri ca si pentru autocar sau tren (sau chiar mai mici!) si, cu tot cu escala in Italia, dureaza mai putin... 

Haideti sa vedem un exemplu detaliat pentru 26 noiembrie - 2 decembrie:

1. Zborul Bucuresti - Timisoara, 26 noiembrie

Joi, 26 noiembrie, ora 09.55, zburati din Bucuresti spre Milano Bergamo, unde ajungeti la ora 11.10. Cost: 10€.



Asteptati 3 ore 20 intre conexiuni, pe aeroportul din Bergamo (o cafea, un ziar... ).

La ora 14.30, zburati din Milano Bergamo spre Timisoara, unde ajungeti la 17.10. Cost: 10€.


Durata totala: 7 ore 15 minute, cost 20€



2. Zborul Timisoara - Bucuresti, 2 decembrie

Miercuri, 2 decembrie, ora 06.25, zburati din Timisoara spre Bologna, unde ajungeti la ora 07.05. Cost: 9€.


Asteptati 3 ore 5 minute intre conexiuni, pe aeroportul din Bologna.

La ora 10.10, zburati din Bologna spre Bucuresti, unde ajungeti la 13.15. Cost: 13€.


Durata totala: 6 ore 50 minute, cost 22€

Cost total, zbor dus-intors Bucuresti - Timisoara, 26 noiembrie - 2 decembrie: 42€


Alte date 

In acest moment, mai puteti sa gasiti aproximativ acelasi pret pentru:

  • 12 - 18 noiembrie
  • 19 noiembrie - 2 decembrie
  • 12 noiembrie - 2 decembrie
Iar la preturi ceva mai mari, pentru multe alte date... Trebuie doar sa va jucati un pic pe site-urile celor doua companii aeriene.

Daca locuiti in Timisoara, puteti sa gasiti aceleasi preturi, pe aceeasi ruta, doar ca trebuie sa incepeti evident cautarea invers (cu pasul 2 de mai sus):
  • mai intai veti cauta zbor Timisoara - Bologna (cu WizzAir) si zbor Bologna - Bucuresti (cu Ryanair)
  • la intoarcere, veti cauta zbor Bucuresti - Milano (cu Ryanair) si zbor Milano - Timisoara (cu WizzAir)
Cateva date pentru zbor dus-intors, Timisoara - Bucuresti:

  • 18 - 26 noiembrie
  • 18 - 19 noiembrie
  • 11 - 26 noiembrie
  • 11 - 19 noiembrie
  • 4 - 12 noiembrie
Informativ, un zbor dus-intors direct cu Tarom, costa aproximativ 150€. Preturile pe rutele interne au scazut sub 100€, zbor dus-intors, numai pentru Bucuresti - Iasi, datorita concurentei Tarom - Blue Air.


Oferta de la: Wizz Air, Ryanair
Perioada de calatorie: noiembrie - decembrie 2015
Plecare din: Bucuresti / Timisoara
Destinatie: Timisoara / Bucuresti
Escale: Milano, Bologna
Rezervari: (daca, la fel ca si mine, chiar va ganditi serios la asta :) ) pe site-urile Wizz Air si Ryanair

Atentie! Ce pot sa strice toata tarasenia, sunt intarzierile mari pentru primul zbor, astfel incat sa nu prindeti zborul de legatura. Altfel nu ar trebui sa fie probleme pentru eventuale intarzieri mai mici (de maxim 2 ore), daca calatoriti fara bagaj de cala.


Daca doriti sa fiti la curent cu cele mai noi oferte, va invit cu caldura sa urmariti PromoTrips.ro pe email sau pe Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bottom Ad [Post Page]



Esential

YOUTUBE: Cum sa cauti zboruri ieftine